Irina Bara s-a calificat pe tabloul principal la BRD Open. „Mi-am îndeplinit obiectivul”

Redactor:
Andru Nenciu
Irina Bara s-a calificat pe tabloul principal la BRD Open.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Bara (151 WTA) s-a calificat pe tabloul principal de simplu de la BRD București Open, după ce a trecut, în ultimul tur al calificărilor, de Alexandra Cadanțu (257 WTA), scor 5-7; 6-2; 6-2.

România va avea 9 reprezentante în primul tur al competiției de la București. Luni, în ultimul tur al calificărilor, Irina Bara și-a garantat și ea prezența pe tabloul principal. A trecut de conaționala Alexandra Cadanțu, după un meci foarte echilibrat, care s-a desfășurat pe durata a 2 ore și 45 de minute, în 3 seturi. La sfârșitul duelului, Irina s-a declarat mulțumită de evoluția sa de până acum, dar speră ca forma bună să persiste. „A fost un meci foarte dificil, chiar dacă am câștigat cu dublu 6-2. Știam că Alexandra este o sportivă experimentată și am avut probleme serioase. Au fost schimburi foarte lungi. Mă bucur că am câștigat în cele din urmă, asta e cel mai important.

Am avut ca obiectiv calificarea pe tabloul principal. Sper să continui evoluția bună și în meciurile ce vor urma„.

Meciul s-a disputat pe terenul 4 al complexului BNR. Deși dispune de o tribună de 70 de locuri, suporterii români s-au înghesuit să le vadă pe reprezentantele noastre.

Prin acest succes, România va alinia la start un număr impresionant de sportive în proba de simplu, iar șansele ca trofeul să fie câștigat și în acest an de o româncă sunt foarte mari.

Adversarele româncelor din primul tur:

Mihaela Buzărnescu (25 WTA)- Danka Kovinic (Muntenegru; 134 WTA)

Irina Begu (42 WTA) – Ons Jabeur (Tunisia; 123 WTA)

Sorana Cîrstea (57WTA) – adversară din calificări

Ana Bogdan (66 WTA) – Anna Schmiedlova (Slovacia; 85 WTA)

Alexandra Dulgheru (125 WTA) – Pauline Parmentier (Franța; 65 WTA)

Gabriela Ruse (182 WTA) – Polona Hercog (Slovenia; 90 WTA)

Andreea Roșca (260 WTA) – adversară din calificări

Miriam Bulgaru (398 WTA) – Wang Yafan (China; 84 WTA)

Irina Bara(151 WTA ) – o adversară pe care o va afla după împerechere

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×